VICTOR

Matteo plângea deja, înainte chiar să am măcar șansa de a-i spune nu.

„Nu, tati, te rog,” a plâns el în hohote, strângându-și tableta la piept de parcă aparatul ar fi putut să dispară în orice secundă. „Vreau s-o sun din nou.”

Umerii lui mici tremurau. Părul i se lipea de frunte, umed de la lacrimi, iar buza inferioară îi tremura în acel mod care îl făcea să pară mai mic decât era de fapt.