~Dorian~

"Cum adică ne logodim, Katerina și cu mine?"

Cuvintele îmi scapă înainte să le pot opri, răsunând prin rezerva de spital sterilă. Vocea mi se lovește de pereți, ascuțită, tăioasă — la fel ca neîncrederea care îmi zgârie gâtul.

Tatăl meu nu tresare. Doar stă acolo, arătând exasperant de calm — îmbrăcat într-un halat de spital curat, cu o postură dreaptă pentru prima dată în ultimele luni.