Din perspectiva Valeriei

Nu purtau în ei nicio urmă de umanitate, nicio scânteie de viață. A privi în acei ochi era ca și cum ai fixa un abis nesfârșit, un întuneric care părea să-mi sfâșie însuși sufletul. Nu era doar un om. Era un coșmar în carne și oase — o ființă care nu ar fi trebuit să existe pe această lume.

Fiori mi-au străpuns șira spinării când am realizat adevărata amploare a ceea ce în