Am ajuns la ușa din spate, am apăsat clanța încet, rugându-mă să nu scârțâie.

A scârțâit.

Tare.

Am înghețat ca o căprioară prinsă în faruri, cu un picior înăuntru, un picior încă afară, arătând ca un hoț prins în mijlocul jafului.

Și bineînțeles... Mama era chiar acolo în bucătărie, ținând o ceașcă de ceai, holbându-se la mine cu privirea aia de mamă care știe tot.

A ridicat o sprânceană. „Aria?”