„Sărută-mă.”

Pur și simplu. De parcă nu eram deja la câteva secunde de autodistrugere. De parcă nu stătea la câțiva pași de mine, arzând găuri prin însuși sufletul meu cu ochii ăia proști și cu gura aia de băiețandru care mereu părea prea aproape de a da de necaz.

Și în clipa în care cuvintele mi-au ieșit din gură, am știut.

Dumnezeule, am știut.

Timpul nu a pus doar pauză. A înghețat. S-a rotit.