~VALERIE'S POV~

Luminile fluorescente, stridente ale spitalului mi-au străpuns conștiința ca niște ace, trăgându-mă înapoi din întunericul milostiv în care plutisem.

Pleoapele îmi erau grele ca plumbul și, când am reușit în cele din urmă să le deschid, tavanul alb și steril de deasupra mea a devenit clar, încetul cu încetul, ca o fotografie care se developa.

Unde eram?

Mirosul antiseptic m-a lovit