Caleb nu putea să-și dea seama cum ajunsese în camera lui. Într-un singur moment brutal, aroganța îi fusese sfărâmată. Nu mai putea aduna acum nici măcar încrederea sa obișnuită. Ședea țeapăn pe pat, cu ochii mari, trădând un amestec de confuzie și groază.

Când o mână blândă i-a atins umărul, aproape că a scăpat, din reflex: „Sunt bine”. Desigur, avea să fie cineva cunoscut care venea să verifice