Isla

Încerc să nu mă gândesc la plăcintă. Dau greș din primii zece pași.

Giselle continuă să pufnească lângă mine de parcă s-ar îneca cu aer. De fiecare dată când mă privește, pierde din nou lupta cu râsul.

"Te rog, oprește-te," mormăi.

"Nu pot," spune ea, ștergându-și o lacrimă falsă. "I-ai tras-o cu plăcinta Taliei. Asta este artă."

"A fost gravitația," spun eu. "Și coordonarea mea groaznică."

"