Iris

Mă trezesc în tăcere.

Nu există nicio lumină blândă, niciun cântec de păsări, niciun miros de pin sau de zăpadă. Doar nemișcare. Mă doare corpul. Ascuțit pe alocuri, surd în altele. Dar sunt în viață. Asta ar trebui să fie de ajuns.

Nu este.

Unde naiba sunt? Patul ăsta e prea mare. Cearșafuri ca niște pânze de păianjen. Miros a... lavandă? Mai e și perna asta pufoasă care-mi leagănă capul, da