Iris

Nu prea vorbim pe drumul de întoarcere.

Lucien mă ține de mână, iar eu îl strâng mai tare decât ar trebui. Imaginile obsedante a ceea ce am văzut nu-mi dau pace — zânele fără minte, mâncarea putrezită și copacii aceia. Zeilor, copacii aceia.

Nu pot să-mi șterg din minte chipurile. Țipetele mute.

Lucien îmi strânge mâna când ajungem la cabană, cel mai probabil pentru că știe ce se petrece în m