Timpul părea să fi stat în loc. Nu era neapărat un haos, dar lucrurile erau cu siguranță stânjenitoare, mai ales acum că Declan știa că Roman și cu mine mai vorbisem în privat.

— Domnule Ashford, Doamnă Ashford, n-ați început încă să mâncați? Ochii lui Roman mi-au mângâiat fugar chipul, înainte să se întoarcă spre Declan cu un zâmbet.

— Tocmai ce urcăm la cină. Vrei să te alături nouă? a întrebat