Lumea de afară strălucește. Nici nu știu când ziua a început să alunece spre auriu, dar acum e peste tot, revărsându-se prin perdele, sclipind pe geamul ferestrei, așezându-se blând peste podeaua de lemn. Mâna lui Mateo e mică și caldă într-a mea în timp ce mă trage spre ușa din spate, cu ochii sclipind de parcă ar păstra un secret prea mare să încapă în pieptul lui. E îmbrăcat în cămășița lui ele