Perspectiva lui Vivienne.

Lumina soarelui care se strecura prin perdele îmi lovea fața cu asprime, mult prea strălucitoare pentru durerea care-mi zvâcnea în piept. Inima îmi părea stoarsă, secătuită și lăsată să se usuce în frig. Priveam fix tavanul, cu gândurile gonind, așa cum o făcuseră toată noaptea. Somnul venise în reprize scurte, agitate, fiecare întreruptă de aceeași întrebare chinuitoare: