„Două zile”, am repetat, holbându-mă la Darius în timp ce greutatea cuvintelor lui se lăsa peste încăpere ca o condamnare la moarte. „Poate doar una.”

Tăcerea care a urmat a fost atât de deplină, încât îmi puteam auzi propria bătaie de inimă, stabilă și puternică acum că fragmentul dispăruse, acum că puteam respira fără să simt cum molima mi se răspândea prin vene.

„Ieșiți cu toții”, a spus Torin