— Ea... a plecat, Cormac... iar eu... eu...

Cuvintele mi-au rămas înțepenite în gât. Stăteam pe pământ, cu palmele lipite de iarba arsă de ger, holbându-mă la același petic de flori muribunde care nu se schimbase de trei zile.

Cormac s-a ghemuit lângă mine, cu respirația formând aburi în aer. — Încă ești aici.

— Unde altundeva m-aș duce?

— Înăuntru. Oriunde nu e înghețat bocnă. A expirat, frecându