Perspectiva Amarei

Respirația îmi tresare în timp ce privesc în ochii străinului peste care am căzut. Este al naibii de atrăgător, cu ochi visători, trăsături ascuțite și barbă de câteva zile. Lumea se estompează și rămânem doar noi doi. Ochii reci, de un albastru-cobalt, mă privesc fix; în ei pâlpâie surpriza, confuzia, și apoi furia. Lupoaica din mine se agită, fericită, și dă din coadă.