Alma

— Nu, mamă. Îți promit că... sunt bine! vorbi Celia la telefon. Stăteam pe canapea, trăgând cu urechea la conversația ei, și nu mă puteam abține să nu simt invidie.

Părea să aibă o discuție mai aprinsă cu mama ei, lucru care aproape că mă făcu să mă gândesc la tata. Oare cum o mai ducea?

Din păcate, acelea nu mai erau grijile mele. Era prețul pe care trebuia să-l plătesc pentru a fi cu Kaelen