Totul era atât de frumos și, în mare parte, mâncarea era delicioasă... mă rog, mâncarea pe care reușisem să o înghit fără să-mi vină să vomit.

Era ca și cum bebelușul refuza să tolereze orice s-ar fi aflat pe farfuria mea.

„Ești bine?” m-a întrebat Silas, privind fix la farfuria mea aproape neatinsă.

„Da, cred că nu mi-e la fel de foame pe cât credeam”, i-am spus, nedorind să se îngrijoreze și să