Vântul urla pe punte, un urlet sălbatic ce se potrivea cu furtuna care se dezlănțuia în pieptul lui Cassian Vargo. Ploaia îi biciuia fața, amestecându-se cu sângele care i se prelingea de pe spatele spintecat, dar el n-o simțea. Lumea lui se redusese la un singur punct — Calla, în genunchi în fața lui, chipul ei brăzdat de lacrimi fiind ca o lamă ce i se răsucea în stomac. Mâinile ei zgâriau strân