Perspectiva lui Kaelen

O privesc cum pleacă și nu încerc să o opresc de data asta.

Picioarele îmi rămân înfipte acolo unde stau, cu limba grea. Era ca și cum ceva dinăuntrul meu știa că, dacă aș urmări-o... ar înrăutăți lucrurile.

Și, pe Zeiță, durea să stau și să o privesc cum pleacă, pentru că îmi doream atât de mult să o opresc și să o trag în brațele mele. Să o întreb de ce. Să o întreb de ce