Corbin

Telefonul sună înaintea alarmei.

Pentru o secundă cred că visez, dar el tot vibrează pe noptieră. Clipesc, îl iau, mijeasc ochii la ecran.

Beck.

Mă ridic în capul oaselor, frecându-mă la ochi. Camera este încă întunecată, cu doar o dâră subțire de lumină forțându-se printre jaluzele. Capul mi-e greu, cu acea ceață a stării de jumătate de somn care persistă atunci când creierul nu se oprește