Perspectiva Vivianei

În sfârșit îl făcusem pe Rocco să adoarmă, după trei povești, două pahare cu apă și o ultimă îmbrățișare de noapte bună. Pieptul îmi era greu de la furia rămasă și de un fel de epuizare pe care somnul nu o putea rezolva.

Tocmai îmi trasem pătura până sub bărbie când un ciocănit încet a spart liniștea.

M-am încordat.

Alt ciocănit. Mai ferm de data asta.

Am deschis ușa doar cât