Bria stătea picior peste picior pe rogojinile de iarbă, cu spatele sprijinit de trunchiul ce-i fusese oferit, prea precaută ca să se așeze pe pat. Lemnul era aspru și exista un nod pe una dintre scânduri care îi intra în umăr. Focul pâlpâise până se stinsese, iar cu pânza acoperind intrarea, micul spațiu era aproape complet cufundat în beznă. Singura urmă de lumină venea de la focul comunal din de