Perspectiva Elodiei

Kiernan se plimba deja de colo-colo când am intrat în sala de muzică goală.

Pașii lui răsunau pe podeaua de lemn de parcă ar fi încercat să o ia înaintea propriilor bătăi ale inimii. Încăperea mirosea vag a lac și a partituri vechi, iar lumina soarelui îi brăzda umerii în linii oblice, aurii.

Și de-abia închisesem ușa că a și întors brusc capul spre mine.

— Elodie, te superi da