***Gideon***

— Te holbezi, murmură ea, cu vocea moale și aspră de la plâns, cu degetul mare odihnindu-se încă pe marginea maxilarului meu, de parcă s-ar ancora acolo.

— Știu, răspund încet, pentru că n-are rost să neg.

— Mereu te holbezi.

— Știu.

Există o umbră de zâmbet în colțul gurii ei, o ridicare abia perceptibilă, de parcă ar vrea să mă tachineze, dar nu are energia să se implice.

Aud schimb