Noaptea era neagră ca cerneala, învăluind închisoarea strict păzită de la periferia orașului.

Gratiile reci de fier împărțeau celulele în niște cuști minuscule, iar aerul era îmbibat cu duhoarea sufocantă a ruginii, a dezinfectantului și a disperării.

În celula de izolare a lui Dorian, nu era nicio lumină. Doar razele lunii se strecurau prin fereastra îngustă cu gratii, aruncând o baltă de lumină