Elodie

„Ești demn. Întotdeauna ai fost”, l-am asigurat, dar era ca și cum nici măcar nu voia să mă asculte.

„...că te merit, în ciuda...”

Privirea îi coborî pe propriul corp, care era acoperit de bandaje.

Era ușor de ghicit ce insinua.

Și asta m-a înfuriat cât ai clipi.

„Să nu cumva să presupui, fie și pentru o secundă, că te-aș prețui mai puțin doar pentru că ești plin de bandaje.”, l-am mustrat