NADINE

Stătea acolo.

La câțiva pași de mine, pe un scaun pe care probabil îl trăsese din hol sau poate din altă cameră. Cu brațele încrucișate lejer pe coapse. Umerii lăsați. De parcă totul ar fi fost normal—de parcă ar fi fost ceva relaxat.

Ochii lui, însă...

Doamne, ochii aceia erau orice în afară de lipsiți de griji. Erau ațintiți asupra mea cu o nemișcare care îmi trimitea fiori pe șira spinăr