NADINE

Nemernicul dracului!

Stăteam pe bancheta din spate a mașinii, cu degetele încleștate pe telefon atât de tare încât mă miram că nu s-a rupt în două. Inima încă îmi bătea cu putere, nu de la sărut — pentru că, Doamne, acela fusese cu totul banal —, ci de la modul în care Ronan mă smulsese de acolo, de parcă ar fi avut vreun afurisit de drept să o facă.

De parcă ar fi avut dreptul să dicteze p