BRIONY

Nu intru la programare cu vreo speranță, dar, cumva, până și asta reușește să mă dezamăgească.

Dr. Copeland stă în fața mea, cu ochii blânzi ascunși în spatele acelor ochelari pătrați care au rostit același verdict de o sută de ori. Nici măcar nu-mi deschide fișa din prima — pur și simplu își împreunează mâinile pe birou, de parcă ar ști deja greutatea cuvintelor pe care urmează să le repet