ADELINE

Sângele îmi dispare din obraji atât de repede încât mă ia amețeala.

Un angajat se grăbește spre mine, atras de țipătul meu, cu panica pâlpâindu-i deja în ochi. Încă mă poticnesc cu spatele, pieptul mi se ridică sacadat, iar pulsul îmi bubuie în urechi.

— E un bărbat, gâfâi eu, arătând spre toaletă, în baia femeilor — are un cuțit. Un briceag — el — era îmbrăcat ca —

Nici măcar nu pot termi