**Conacul lui Maeve – Sfârșitul lunii a șaptea**

Conacul era învăluit într-un calm tăcut, legănat de foșnetul draperiilor ce se legănau în briza serii. Singură în salonul ei, Maeve privea flăcările liniștite trosnind în șemineu. Dar mintea ei era orice, numai liniștită nu.

De câteva zile, simțea o neliniște surdă, persistentă. Nu frică. Mai degrabă, o certitudine ancestrală îngropată adânc în ea: