Soarele încă ardea puternic, dar nimănui nu-i mai păsa — nu pentru că nu le era cald, ci pentru că erau prea uimiți ca s-o mai simtă.

„Stai... numărul unu?” a șoptit cineva, cu vocea abia ținându-se coerentă.

Întreaga echipă stătea acolo, cu maxilarele lăsate, creierele scurtcircuitate. Numele Kaelen Vance răsuna acum în capul lor mai tare ca niciodată.

Alexander, Magnus... Tipii ăia erau deja niș