Declan

Hazel doarme cu fața spre mine, cu mâna stângă sub obraz. Nu mă pot abține să nu zâmbesc văzând inelul ăla pe degetul ei. Inelul meu, pe care a acceptat să-l poarte. Nu-mi dăduse niciodată vreun motiv să mă îndoiesc că va spune da, dar aveam o mică teamă în fundul minții că o să zică că e prea devreme. O cunoscusem cu adevărat abia acum trei luni.

Nu m-am uitat nici măcar un minut la balet