Gideon împinse ușa biroului mamei sale, sunetul ascuțit al lemnului lovind lemnul răsunând în camera altfel tăcută. Lydia stătea în fotoliul ei preferat de lângă fereastră, încadrată de lumina care se filtra prin perdelele grele. Ridică privirea din carte, neclintită, cu chipul fiind o mască perfectă de control rece.

— Mamă, trebuie să vorbim, spuse Gideon, cu vocea tensionată, cu corpul încordat.