Cineva mă îmbrâncește de umăr, făcându-mă să gem în timp ce-mi deschid cu greu pleoapele grele. Tresar, îndepărtându-mă de fața lui Kravos, care este mult prea aproape pentru a mă simți confortabil, având un rânjet enervant pe chip. Îmi încrunt sprâncenele și mă uit urât la el, ridicând mâna și împingându-i fața la o parte.

„E viu,” decretează el către camera goală, iar eu îmi dau ochii peste cap.