„Nu”, gâfâi eu, cu inima în gât în timp ce privesc uluită spațiul negru care i-a înghițit pe mama și pe vindecător. Scâncesc și ies cu grijă pe ușă, pe poteca subțire, închizând calea spre iad în spatele meu.

Sunt două căi de a ajunge la ei, peste margine, așa cum s-au dus ei, sau sperând că urmând această potecă voi găsi o cale mai ușoară. Este focul dezlănțuit care bubuie la stânga mea, departe