Soren se sprijină pe mine, capul îi cade într-o parte înainte de a-l ridica brusc și de a-l scutura, ca și cum ar încerca să nu leșine. Mă agăț de el cu toată puterea pe care o am, încercând să-l țin drept în timp ce mă uit în jur după cineva care să mă ajute.

— Mai rezistă doar câteva minute, îl implor eu, iar el râde încet.

— Sunt bine, scumpo. Doar epuizat, am nevoie de apă. A trecut prea mult