Alessandro Valeriano

După ce mâncăm, cu trăncăneala nesfârșită a puștiului ca zgomot de fond, îi ordon unuia dintre oamenii mei să-mi aducă un cal și ies din casa principală cu băiatul la stânga mea.

În clipa în care vede animalul, fața i se luminează și aleargă spre el ca să-l mângâie.

"Te urci tu primul?" întreabă el, întorcând capul spre mine.

Mă încrunt și îmi încrucișez brațele.

"Nu călăresc.