Ryker:

— Ești bine? am întrebat la scurt timp după ce secretara Adrianei ne-a adus cafeaua.

A tăcut de când au plecat părinții ei, îngrijorându-ne pe mine și pe Krieger. S-a trezit din reverie și m-a privit cu un zâmbet — unul profesional, care nu-i ajungea în ochi. „Sunt bine, Ryker, am doar câteva lucruri pe suflet. Dar nu-ți face griji”.

— Au legătură cu părinții tăi?

— De ce ai venit? a întreb