— Haide, plângăcioaso, murmură Finnian Sullivan, mângâindu-mă pe cap și făcându-mă să mă uit la el în timp ce râd. Hai să mergem să bem ceva lângă râu.

— Nu sunt tristă! protestez eu, râzând încă. Doar... copleșită și... obosită și... e atât de frumos aici și...

— Și poate un pic tristă?

Dau din cap că nu, zâmbind încă, dar felul în care se uită la mine îmi dă de înțeles că vede direct prin mine.