Mă trezesc mult mai devreme decât Cristiano.

Sau, mă rog. Poate că „mă trezesc” este un termen cam vag aici, deoarece nu sunt sigură că am reușit vreodată să adorm. Dar vine un moment în care ferestrele trec de la negru la albastrul închis și straniu al zorilor și știu că somnul m-a ocolit întreaga noapte.

Așa că oftez și, cât de încet pot, mă eliberez de sub brațul lui Cristiano și cobor din pat.