Perspectiva Adrianei~

Stefano m-a lăsat să ies joi dimineața pentru a proba rochia de mireasă, dar eram păzită cu strășnicie. Cineva era mereu cu mine și, dintr-odată, mi s-a făcut dor de Aldo.

El era mult mai calm, în timp ce gărzile lui Stefano erau mai degrabă ca niște câini de pază.

— Mă lași să respir? O să mă urmărești și la toaletă? am exclamat, lovindu-l cu piciorul.

Eram nespus de iritată