Încerc să iau ouăle cu furculița, să-mi potolesc emoțiile, anxietatea care se furișează și îmi pune stăpânire pe simțuri, dar apoi mă uit la mâinile mele tremurânde și nu mai pot să mă prefac. Casa este prea tăcută. Prea imensă. Prea luminoasă. Îmi amintește de perioada când m-am mutat prima dată aici. Mă simțeam sufocată cu mama suflându-mi în ceafă, cerându-mi să fiu o tânără normală de optsprez