— Stomacul nu minte niciodată, a chicotit ea și s-a ridicat. Am urmat-o cu un zâmbet; ea a mers la bucătărie, iar eu m-am așezat în sufragerie, tresărind ușor de durerea pe care am simțit-o când nu m-am așezat cu grijă. Am fost servită și am început imediat să mănânc. Am terminat farfuria în cel mai scurt timp și, spre umilința mea, mai voiam.

— Mai dorești puțin? a întrebat ea, venind spre masă.