**Leandro**

„Tata?”

Tăcerea s-a prelungit exact atât cât să mi se strângă pieptul. Apoi a venit vocea lui, profundă și sigură, ca întotdeauna.

„Lean.” O pauză. „Ce s-a întâmplat?”

*La naiba. Direct la subiect.* Fără politețuri, fără „ce mai faci” — direct la țintă. Întotdeauna știa.

„Nimic.”

„Leandro.” Tonul lui a devenit tăios, un avertisment. „S-ar putea să nu fiu prin preajmă atât de mult cât m