CAPITOLUL 26

PERSPECTIVA LUI ZANE

„La naiba!” am înjurat în șoaptă, mâna mea zburând să apuce pătura și să o tragă peste noi, acoperind corpul gol al Milei și pe al meu. Inima încă îmi bătea nebunește, respirația îmi era aspră și încă nu mă retrăsesem. Nu puteam. Corpul meu refuza să-i dea drumul, deși creierul meu urla că tocmai fusesem prinși în cel mai rău mod posibil. Ochii Milei erau largi,