CAPITOLUL 12

PERSPECTIVA LUI ZANE

Nici măcar nu m-am lăsat să vorbesc. Pur și simplu am luat-o în brațe de parcă viața mea depindea de asta, strângând-o atât de tare încât mi-era teamă că o voi strivi. Dar nu-i puteam da drumul. Mă durea pieptul. Gâtul îmi era strâns. Totul în interiorul meu se simțea de parcă ardea cu un soi de vinovăție bolnăvicioasă care mă împiedica să respir.

— Pune-mă jos!