CAPITOLUL 103

PERSPECTIVA LUI ROMAN

Nu știam cum naiba eram încă în viață. Mașina era cu roțile în sus, complet distrusă, sticlă peste tot, metal răsucit și rupt ca hârtia. Pentru o secundă, a fost liniște, prea multă liniște, până când am auzit vocea groggy a lui Dexter din față.

— Alpha... Luna...? a îngăimat el, tușind în timp ce se chinuia să se miște. Mâna lui a împins airbag-ul dezumflat și