CAPITOLUL 82

PERSPECTIVA LUI ROMAN

Nici nu știu cum de nu s-a dezintegrat mașina la cât de tare apăsam accelerația. Degetele îmi erau încleștate pe volan, țepene, albe. De fiecare dată când clipeam, vedeam chipul Siennei, privirea aceea din ochii ei când mi-a spus ce i-a făcut Veronica.

Nu-mi păsa de gropi sau de faptul că probabil aveam să răstorn mașina dacă nu eram atent. Nu-mi păsa de nimic.